vineri, 8 aprilie 2016

Parfum si zodii


Parfumul reprezinta un accesoriu al frumusetii feminine a carui incarcatura sporeste puterea de seductie. Probabil ca pielea ta a incercat parfumuri renumite si rafinate, insa nu de putine ori ai simtit ca acel parfum nu te reprezinta sub nicio forma.

      Stiati ca in astrologie semnul zodiacal sub a carui influenta te afli are un cuvant de spus in ceea ce priveste compatibilitatea ta cu un anumit parfum? Astrologia iti arata cum sa iti valorifici puterea de seductie, optand pentru parfumul care se asorteaza cel mai bine personalitatii tale.
Doar un parfum care te reprezinta, folosit cu discretie si in cunostinta de cauza, inspira farmec si mister si invita la intimitate si erotism. 

     Iata care sunt parfumurile specifice semnelor zodiacale:
 
Parfumurile semnelor de apa 

Rac 
Scorpion
Pesti

Apa fuge si se raspandeste in toate directiile, apa linisteste si aduce cu sine furtuni. Semnele de apa iubesc parfumurile care lasa o impresie dulce, amaruie, fina, dar puternica asupra celor din jur, in functie de imprejurarile si ocaziile in care sunt purtate. Un efect deosebit asupra psihicului persoanelor aflate in zodiile de apa il au parfumurile de cuisoare sau de ambra cenusie.

Parfumuri si arome specifice: 

- parfumurile in a caror esenta intra aromele de lemn, tutun sau miere;
- parfumurile cu aroma de lotus, parfumul din flori de portocale, parfumul cu miresme de nuca de cocos sau de flori salbatice;
- parfumurile care induc un miros asemanator cu cel al pielii.

   
Parfumurile semnelor de aer 

Gemeni
Balanta
Varsator

Aerul este un simbol al transparentei, al diafanului si al inspiratiei, iar zodiile de aer reprezinta manifestari concrete ale spiritului de libertate. Niciun parfum nu se potriveste mai bine semnelor de aer decat parfumurile florale delicate, parfumurile care iti starnesc simturile prin prospetime, inedit si independenta. De asemenea, semnele de aer sunt atrase de mirosurile si parfumurile vesele, amintind de dinamismul vietii, de voia buna, de caldura anotimpurilor, de noutate si imponderabilitate. Zodiile de aer adora totodata si parfumurile ambigue, parfumurile destinate ambelor sexe sau parfumurile care provoaca celor din jur stari contradictorii.

Parfumuri si arome specifice:

- parfumurile de frezii;
- parfumurile de magnolie;
- parfumurile de fructe proaspete;
- parfumurile de lamaie si verbina;
- parfumurile de violete;
- parfumurile de caramel dulce sau iasomie.

   
 Parfumurile semnelor de foc 

Berbec
Leu
Sagetator

Focul stie sa arda si sa mistuiasca, este datator de energie si lumina. Zodiile de foc sunt un izvor de energie nestavilit si au un suflet mare si aprins. Drept urmare, parfumurile care se pliaza cel mai bine personalitatii zodiilor de foc sunt parfumurile dinamice, astringente, parfumurile neconventionale, barbatesti, agresive, dar senzuale in acelasi timp. Parfumul acestor zodii trebuie sa transmita pasiune, forta, iubire, placere si nonconformism. 

Parfumuri si arome specifice:

- parfumurile orientale;
- parfumurile usor artificiale;
- parfumurile iuti- cu esenta de scortisoare;
- parfumuri masculine caracterizate prin mirosuri erbacee.

   
Parfumurile semnelor de pamant 

Taur
Fecioara
Capricorn

Pamantul este un simbol al realismului, al obiectivitatii si al stabilitatii, precum si al atasamentului fata de familie si locuri. Personalitatea celor aflati in zodiile de pamant armonizeaza cu parfumurile pamantului, parfumurile sofisticate, pretentioase, clasice, amintind de miresmele terestre. Printre parfumurile preferate de zodiile de pamant se numara parfumurile puternice si energice, in arome pregnante si pertinente. Si nu in ultimul timp, parfumurile zodiilor de pamant trebuie sa denote eleganta si seriozitate.

Parfumuri si arome specifice:

- parfumurile de salcam;
- parfumurile de capsuni;
- parfumurile de sofran si paciuli;
- parfumurile de cimbru si ylang;
- parfumurile de mosc;
- parfumurile in care domina esentele lemnoase precum cele de cedru sau de santal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu